Cine sunt? Care e scopul vieţii mele?
Mulţi trec prin viaţă fără a se simţi împliniţi, fără să aibă un scop, dar fiind totuşi în căutarea a ceva. Sunt ca o pânză goală, ce aşteaptă să fie pictată cu un sens al vieţii. Ce înseamnă toate acestea? S-a spus cândva că în fiecare din noi există un gol care are forma lui Dumnezeu, gol pe care noi căutăm să-l umplem cu multe lucruri: prieteni, modă, credinţe false, relaţii imorale şi fantezii induse de droguri. Veniţi însă după mine! Urmaţi-mă până la marginea unei prăpastii din adâncul căreia toţi ştim că lipseşte ceva. Din clipa în care Dumnezeu a vorbit şi timpul a luat fiinţă, din clipa în care ne-a creat cu mâinile Sale, după chipul Său, a dorit ca El şi omul să fie una, Creatorul să trăiască în comuniune cu creaţia Sa, într-o frumoasă armonie. Nu-i aşa că pare perfect? Dar ce s-a întâmplat? A apărut păcatul.
Suntem păcătoşi prin natura noastră.
Păcatul a adus acest gol. Păcatul ne-a îndepărtat de Prietenul nostru. Păcatele ne-au despărţit de El. Au trecut numeroase secole de când noi, oamenii, tot încercăm să trecem peste această prăpastie din ce în ce mai mare cu ajutorul filosofiilor şi al religiei, al bogăţiilor şi al deciziilor aşa-zis morale. Însă separarea a devenit şi mai clară, iar golul acela din inima noastră, pe care numai Dumnezeu îl poate umple, a rămas neumplut. Omenirea părea condamnată, până când: „Astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Iată semnul după care Îl veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Aşadar Iisus nu a fost un prunc obişnuit. El a crescut, s-a maturizat, a devenit predicator şi a condus o mulţime de oameni prin învăţături radicale şi neobişnuite, cum ar fi „Iubiţi-vă vrăjmaşii”. „Binecuvântaţi-i pe cei care vă blesteamă.” „Întoarceţi şi obrazul celălalt.”
El e cel mai mare învăţător religios care a existat vreodată. Însă n-a fost un predicator obişnuit. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Iisus Hristos, El a trebuit să plătească preţul pentru păcatele noastre.
Oamenii i-au străpuns mâinile cu piroane. Trădat şi tăgăduit, L-au atârnat sus pe-o cruce şi L-au răstignit pentru tine şi pentru mine acum mai bine de 2.000 de ani.
I-au străpuns coasta cu o suliţă. Fiul lui Dumnezeu, Mielul nostru omorât înainte de începuturile lumii, a avut una dintre cele mai chinuitoare morţi fizice posibile.
L-au îngropat în mormântul unui prieten, unde mama Sa L-a jelit vreme de trei zile. Şi tot vreme de trei zile ucenicii Lui au fugit. Dar slavă Celui Preaînalt că nu aşa se termină totul! După trei zile extraordinare, Iisus a înviat din morţi. N-a fost o jertfă obişnuită, deoarece El a devenit Calea, Adevărul şi Viaţa. Prin el avem acum o cale către Tatăl. Prin intermediul crucii putem trece acum peste acea mare prăpastie provocată de păcat, care ne despărţea de El. Deşi Dumnezeu ne cheamă, noi suntem cei ce trebuie să mergem la El. Tot noi trebuie să alegem, deşi El a făcut totul posibil prin dragostea Sa desăvârşită. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu”. Iar dacă noi credem că Iisus Hristos a plătit preţul…
Iisus Hristos a spus: „Veţi cunoaşte adevărul.”
Acum au dispărut separarea, frica de moarte şi golurile din sufletul nostru. Acum putem avea viaţa veşnică.
Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea de a alege. Fie accepţi, fie respingi.