Zilele trecute a trebuit să ies din casă. Era imperios necesar să ajung până la farmacie și apoi la magazin pentru aprovizionare. La farmacie coada era afară. Pe geam scria mare: ”NU AVEM: măști, mănuși, dezinfectant, alcool sanitar…” și încă vreo două medicamente. Mai jos un alt anunț scris cu litere la fel de mari: ”Intrarea permisă pentru maximum 2 persoane.” Ascultătoare mă așez la coadă după un bătrân. Cineva iese și bătrânul intră. Prin geam văd că îi arată farmacistei o rețetă. Aceasta dă din cap că nu și bătrânul se îndreaptă încet spre ieșire. Îmi zic: ”Acum va trebui să pun mâna pe clanță și nu am mănuși.” Cum am prostul obicei de a-mi duce mereu mâna la față îmi repet aproape obsesiv: ”Să nu pui mâna pe nas! Să nu pui mâna la gură!”
……
Articolul poate fi ascultat și pe Spotify (03:49 min) sau poate fi citit mai jos. Poți primi articolele și pe email sau Whatsapp dacă te abonezi aici.
……
Bătrânul care iese îmi face loc să intru. Ține cu cotul ușa pentru mine. Și intru… fără să ating clanța. Farmacista e tânără și îmi zâmbește blând. Cumpăr ce am nevoie apoi o întreb: ”E vreo șansă să primiți mănuși și măști?” Îmi răspunde cu un zâmbet trist: ”Nu știm nimic. Nici noi nu avem. Măștile și mănușile astea ni le-a adus o clientă:” Și îmi spune de unde le-a cumpărat aceasta și că ar fi posibil să mai găsesc și eu.
Mă îndrept spre ieșire și urmând exemplul bătrânului de dinainte, țin ușa cu cotul pentru doamna care intră după mine. Îmi mulțumește șoptit.
Următoarea destinație, supermarketul. Aici bodyguarzii păzesc intrarea. Pe ușă scrie mare: ”Intrarea permisă pentru maximum 5 persoane.” Nu putem intra în magazin până când nu iese cineva. Cuminte, mă așez din nou la coada de afară. În fața mea o doamnă are mănuși de unică folosință. O întreb de unde le-a luat. Îmi spune că i le-a trimis sora ei din străinătate. Îmi dă binevoitoare câteva idei despre ce aș putea face în situația acestei penurii de articole de protecție, apoi, în liniște, ne întoarcem la coada noastră și așteptăm.
În sfârșit intru. Cu lista în mână încerc să mă mișc cât mai repede prin magazin: fructe, legume, lapte, pâine… O doamnă caută ceva la raftul cu praf de copt. Mă întreb cu voce tare: ”Oare au drojdie?” Se ridică și îmi arată cu mâna: ”Vedeți acolo unde sunt lactatele.” Îi mulțumesc și plec mai departe.
La casa de marcat sunt câțiva oameni înaintea mea. Aștept. La o casă vecină doi băieți se pregătesc să iasă. Cel de-al doilea se uită aparent fără scop la produsele de pe raftul din apropierea casei de marcat. Cel dintâi îi spune: ”Hai să ieșim mai repede ca să poată intra și alții”.
“Nimic nu poate înlocui sau suplini niţică bunătate sufletească.” spunea cândva Nicolae Steinhardt. Și avea dreptate. În această lume cu atâtea probleme, când ne simțim parcă într-un război cu un inamic periculos și nevăzut, micile acte de bunăvoință aduc un pic de lumină în întunericul din jur. O ușă deschisă la farmacie pentru cineva care nu are mănuși, un cuvânt binevoitor spus cuiva pe care nu îl cunoști, să cumperi măști și mănuși și pentru un farmacist care trebuie să fie la datorie pentru tine, sau să stai în magazin doar atât cât ai nevoie, ca să îi lași și pe alții să intre, toate aceste mici acte de bunăvoință au multă greutate în zilele acestea cenușii, fiindcă ne amintesc că suntem oameni și că avem nevoie unii de alții.
“O faptă bună, făcută din inimă, poate că nu schimbă cursul lumii, dar cu siguranță că schimbă viața cuiva.”, spunea cineva odată și avea dreptate. Toate aceste dovezi de dragoste mie mi-au bucurat inima, mi-au luminat ziua și mi-au dat speranța că da, noi ca oameni mai avem totuși un viitor.
Un text de Monica Bălășoiu